Etichetă: vanzari
-

Tesla Model Y, cea mai vândută mașină la nivel mondial în 2023
Pe fondul scăderilor masive de prețuri, pentru prima dată în istorie un model electric este cel mai vândut. Interesant e că două treimi din livrările Tesla au fost de Model Y. Totuși nu trebuie neglijată performanța Toyota, prezentă cu două modele în top 3 vânzări la nivel mondial.
-

Cele două elemente importante ale succesului
Am citit ideea asta în cartea „Cum să construiești un departament de vânzări”.
-
Vânzările la început de 2019
Anul ăsta împlinesc 15 ani de când lucrez în vânzări. Am trăit multe anotimpuri economice („primăvara” din 2004-2006, „vara” de dinainte de criză cu economia duduind, „toamna” de până în 2009, „iarna” grea a anilor 2009-2011 și bineînțeles noul ciclu economic în care am intrat). Și pot trage o concluzie. Lucrurile s-au schimbat mult în…
-
Vânzările se schimbă. La fel şi oamenii de vânzări. Nu?
Lucrez de 11 ani în vânzări. Și am prins și bumul economic și anii de recesiune și perioada grea de după. Am trăit și văzut multe. Vă dezvolt în continuare câteva dintre concluziile la care am ajuns cu privire la vânzări și despre oamenii din acest domeniu. Acum câțiva ani eram în căutarea unui job…
-
Tendințe în comerțul auto
În România comerțul auto nu se mută în online (ca în Statele Unite sau Europa de Vest), ci spre vânzările directe. Și nu este ceva neapărat rău. Dar arată specificul pieței. Dealerii auto au început deja să își formeze echipe de oameni de vânzări bine pregătiți care se întâlnesc cu factorii de decizie din companii și…
-
6 motive pentru care ai nevoie de un blog pentru afacerea ta
Inainte de o achizitie (online sau nu) marea majoritate a clientilor se documenteaza pe internet despre produsul pe care il cauta. Prin intermediul Google sau Facebook ei pot ajunge pe blogul afacerii tale. Astfel ei intra in contact cu comentariile si parerile altor clienti care iti vor lasa parerea pe blog. Tot aici ei pot adresa…
-
iPhone-ul se vinde in continuare foarte bine
Cei de la Apple au vandut la nivel mondial, in trimestrul 2 din 2013, 32 milioane de iPhone-uri, cu 5 milioane mai mult decat se asteptau. In concluzie, chiar si pe o piata invadata de concurenta, Apple creste de la an la an. In 2013 nu se asteapta de la Apple vreo lansare de produs…