Am primit cadou această carte care m-a captivat și m-a ținut lângă ea pentru o săptămână (nu am avut timpul necesar să citesc cele 976 de pagini mai repede).
Punctul de pornire a subiectului îl constă teza îndrăzneață a autorului Andrew Roberts conform căreia nu neapărat Aliații au câștigat, ci mai degrabă Hitler a pierdut războiul prin strategii care s-au dovedit a fi greșite. Acestea au fost în mare parte rezultatul convingerilor sale ideologice și nu o necesitate de ordin militar.
Această carte monumentală face o radiografie a evenimentului care a costat viața a 50 de milioane de oameni, dar și 1,5 trilioane de dolari. Andrew Roberts urmărește două linii principale pe parcursul cărții. Prima linie analizează unele strategii care s-au dovedit catastrofale pentru Germania și aliații săi, iar a doua linie urmărește îndepărtarea treptată a lui Hitler de realitate. Al Doilea Război Mondial este tratat subiectiv, cu un ton vădit anti-german și anti-japonez.
The Economist: „Andrew Roberts este cel mai strălucit istoric militar britanic.”
Cartea, desemnată cea mai bună carte de istorie militară a anului 2010 în Marea Britanie, cuprinde 22 de hărți a teatrelor de luptă, 52 de ilustrații cu personalități ale celui de-al Doilea Război Mondial și fotografii din timpul luptelor. În plus, un capitol întreg este rezervat trecerii în revistă a greșelilor tactice și de ordin politic ale liderilor marcanți din timpul conflagrației mondiale.
Este un titlu care nu îți poate lipsi din bibliotecă dacă ești pasionat de subiect. Cartea poate fi cumpărată de pe elefant.ro, în varianta clasică (tipărită) sau digitală (ePub – pentru ebook reader, PDF – orice dispozitiv).
ᐧ
Like