Drumul de la „doar o bere” la distrugerea vieții este simplu și rapid, lăsând urme grele, dar cel de revenire la o viață normală este anevoios. Și ai nevoie de aliați. Așa că încearcă să înțelegi fenomenul și nu te rușina să ceri ajutor.
Ce este alcoolul?
Alcoolul este un drog psihoactiv popular, consumat în mod obișnuit în mediile sociale. Etanolul, sau alcoolul etilic, este ingredientul intoxicant al băuturilor alcoolice, care produce senzația de beție.
Când este ingerat, aproximativ 20% din alcool este absorbit prin stomac, iar restul de 80% este absorbit prin intestinul subțire. Alcoolul își croiește drum către restul corpului prin fluxul sangvin și începe să perturbe funcționarea normală a sistemelor corpului. Ficatul metabolizează majoritatea alcoolului care a fost consumat, dar consumul de alcool excesiv și pe termen lung poate pune presiune asupra acestui organ, ceea ce poate cauza probleme de sănătate asociate. În creier, alcoolul interacționează cu neurotransmițătorii și influențează funcționarea normală a dispoziției, a conștientizării și a percepției.
(sursa: doc.ro)
“Alcoolismul este o boală, nu un viciu, care se manifestă prin obsesia de a bea. Persoanele alcoolice neagă cu hotărâre că au o problemă cu privire la consumul excesiv de alcool, chiar și în situațiile în care se simt rău din cauza excesului de alcool. Dacă în faza incipientă, consumul redus de alcool creează persoanei o stare de relaxare și dezinhibare, în timp, prin consum zilnic și constant, apare nevoia creșterii cantității de alcool pentru a ajunge la stările de relaxare, dar și pentru a evita sevrajul. Consumul este determinat de dependența psihică și fizică.”, Adriana Buda, psihoterapeut al Clinicii Oana Nicolau
(sursa: reginamaria.ro)
Ce este alcoolismul?
Alcoolismul, denumit și etilism cronic, reprezintă o intoxicație cronică, o stare patologică ce apare în urma consumului excesiv de alcool. Alcoolismul este caracterizat de o dorință puternică, de multe ori incontrolabilă, de a consuma alcool. Persoanele care suferă de alcoolism vor prioritiza adesea consumul de alcool în fața celorlalte obligații, inclusiv munca și familia, și pot dezvolta o toleranță fizică în timp.
(sursa: reginamaria.ro)
Simptomele alcoolismului
Semnele și simptomele alcoolismului (etilismului cronic) sunt:
- Consumul zilnic sau aproape zilnic de alcool;
- Neputința de a limita cantitatea de alcool consumată;
- Amnezie în timpul consumului de alcool;
- Pierderea interesul față de hobby-urile cândva plăcute;
- Nevoia intensă de a consuma alcool;
- Senzația de iritabilitate / nervozitate pe fondul consumului de alcool, senzație de care bolnavul de obicei nu este conștient;
- Consumul excesiv, pentru a crea o stare emoțională mai bună;
- Prezența unor probleme cu relațiile, cu legea, cu aspectul financiar sau cu munca (ce provin din consumul de alcool);
- Toleranță ridicată la alcool, ceea ce rezultă într-un consum mai ridicat;
- Consumul de alcool devine o problemă atunci când are prioritate față de toate celelalte activități, iar procesul de dezvoltare a unei dependențe poate dura mai mulți ani (diferă de la persoană la persoană).
Ce cauzează consumul de alcool?
Consumul excesiv de alcool pare a fi provocat de una sau de o combinație dintre următoarele: genetică, evenimente tragice din copilăria timpurie, încercări de a ușura o durere emoțională. Oamenii sunt mai susceptibili să dezvolte o dependență de alcool dacă încep să bea alcool la o vârstă fragedă și dacă beau des și în cantități mari ori dacă au trecut prin traume cauzate de abuzul fizic sau sexual. De asemenea, mai predispuși la dependența de alcool sunt oamenii care au antecedente familiale de alcoolism, dacă au probleme de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea, depresia, tulburările de alimentație și tulburarea de stres post-traumatic, ori dacă au suferit o intervenție chirurgicală de bypass la stomac pentru probleme de greutate.
(Sursa: doc.ro)
Cum se poate scăpa de dependența de alcool?
1. Acceptarea problemei
Primul pas în combaterea dependenței de alcool este acceptarea acesteia. În general, persoanele dependente de alcool au tendința de a nega gravitatea situației în care se află, considerând că pot renunța în orice moment la consum. Unii oameni sunt convinși că nu au o problemă cu abuzul de alcool, în timp ce altora le este jenă să recunoască în fața altor persoane că sunt dependenți.
2. Acceptarea ideii de abstinență
Persoana care suferă de dependență de alcool trebuie să înțeleagă că abținerea pe perioade scurte sau reducerea cantității de alcool nu va duce la vindecarea dependenței. Singura cale de combatere a dependenței constă în abstinență. Alcoolicul trebuie să înțeleagă acest lucru și să își facă un scop în viață din a fi abstinent. Fiecare persoană poate găsi motive pentru a lupta cu dependența de alcool: imaginea în ochii copiilor sau ai altor persoane dragi, păstrarea sănătății sau păstrarea locului de muncă amenințat etc.
3. Solicitarea ajutorului
Pentru renunțarea propriu-zisă la alcool, persoana dependentă trebuie nu doar să își dorească să combată dependența, ci și să ceară ajutor. Partenerul de viață, rudele, prietenii apropiați, cadrele medicale și grupurile de sprijin pentru alcoolici pot oferi ajutor semnificativ persoanei care vrea să renunțe la consumul de alcool.
Un psiholog sau un medic psihiatru poate ajuta pacientul să trateze dependența de alcool, atât prin psihoterapie cognitiv-comportamentală, cât și cu ajutorul unor medicamente antidepresive sau anxiolitice, care sprijină pacientul să își învingă și aceste probleme care pot apărea fie în paralel cu consumul abuziv de alcool, fie ca simptom de sevraj alcoolic.
Medicul generalist poate oferi, de asemenea, un tratament împotriva alcoolismului, care să ajute pacientul să stea departe de consum. Medicamentele pentru dependența de alcool conțin substanțe care provoacă reacții fizice agresive atunci când pacientul consumă alcool.
Vrei să vorbești cu cineva despre situația ta? Aliat ONG este o asociație non-guvernamentală, non-profit, înființată în anul 1993 de specialiști în sănătate mintală, și care activează în domeniul prevenirii și tratamentului abuzului și dependenței de alcool și droguri. Cu peste 2600 de tratamente pentru persoanele dependente de alcool, se poate spune că asociația Aliat ONG chiar salvează vieți.
Nu uita că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Poți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu ești sigur(ă) la ce specialist ar fi indicat să mergi, îți recomand să începi cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.